Tatuaje antice in China

Tatuaje antice in China

Cherchen Man

Inca din anii 1970, sute de mumii caucaziene au fost descoperite in zona de nord-vest a Chinei, dezvaluind probe de netagaduit ale unei culturi bogate in tatuaje. Inainte de aparitia scrierii in China, grupuri  de calareti comercianti au fortat frontierele de vest ale tarii.

Asta cam cu 5.500 de ani in urma. Desi originile lor sunt adânc ascunse in timp, analizele recente de ADN au aratat ca mai degraba acesti calatori cutezatori veneau din sudul, centru si vestul Asiei. Studiile amanuntite asupra vesmintelor au trimis mai degraba catre caucazieni si europeni, si chiar se estimeaza ca limba lor provenea din dialectele indo-europene.
De asemenea, probabil ca acesti „vestici” au adus si caruta, roata, metalurgia in bronz si, poate chiar scrisul, tehnicile chirurgicale si cunostintele medicale de practica a acupuncturii. Totusi, ceea ce ne stârneste interesul este sistemul de tatuaje de pe corpurile mumiilor deshidratate, despre care cunoastem foarte putin. Ne impiedica sa aflam mai multe lipsa accesului la mumiile tatuate dar si dezinteresul comunitatii stiintifice.


Cert este ca unele dintre cele mai timpurii tatuaje dateaza din al doilea mileniu e.n. si infatiseaza motive solare. Deloc surprinzator, desene sau modele similare au fost descoperite in situri pe desenele in piatra din Europa Centrala si, de asemenea, pe frâiele si capestrele cailor din regiunea Muntilor Caucaz unde populatia venera, probabil, Soarele. Astfel de motive mai apar pe faimosul „om Cherchen”, mumia de 3.800 de ani, aplicate cu vopsea pe corpul acestuia dupa moarte. Cherchen Man, asa cum mai este cunoscuta mumia, avea cam 1,67 m, parul rosu, nasul lung, ochii anânciti in orbite. Infatisarea lui fizica se potriveste cu descrierile din textele antice care povestesc despre „legendarele” figuri foarte inalte, cu ochii albastri sau verzi, fete ascutite acoperite de barbi bogate, cu parul rosu sau blond. Un simbol solar pictat si impodobeste corpul si avea, probabil, rolul de a-l conduce in viata de apoi prin ritualuri cu semnificatie de purificare.

Cherchen Man

Interesant este si ca o alta mumie, de 3.500 de ani, a unei femei blonde este impodobita cu o incredibil de complicata structura de tatuaje pe spatele mâinii, unii dintre cercetatori considerând-o a fi un fel de text. Numeroasele forme de „S” juxtapuse cu simboluri alfabetiforme seamana cu caracterele caligrafiei antice chineze.  Ea era tatuata si pe frunte, cu modele circulare. In primul secol e.n., un cronicar chinez scria ca acesti oameni isi impleteau parul, aveau cicatrici pe fete, isi innegreau dintii si aveau ochii adânciti in orbite. De asemenea isi tatuau mâinile.

Luate impreuna, toate acestea au fost puse intr-o lumina negativa de catre multi chinezi. Si daca este adevarat ca acesti „barbari” vestici sau oameni care traiau dincolo de „limitele civilizatiei” au adus atâtea tehnologii in China timpurie, atunci aceste descoperiri ar schimba cursul istoriei asa cum il stim noi.

Wen Shen: arta disparuta a culturii chineze tribale

China antica, un vast teritoriu unit de o civilizatie severa si evoluata, dar si dezbinat de diferente sociale uriase. In tumultul de lupte pentru supravietuire, in rândul triburilor chineze, intâlnim , inca din primul mileniul i.e.n., dovezi ale practicii tatuarii.

Intrarea cuvantului „tatuaj” sau „wen shen” („a marca trupul”) in istoria scrisa a Chinei provine tocmai din timpul Dinastiei Han (206 i.e.n. – 220 e.n.). Desi mai exista câtiva alti termeni asociati practicilor de tatuare, ca „mo” (a picta), „lou shen” (a grava corpul), „xiu mian” (a broda fata), este unanim acceptat ca „wen shen” este cel mai apropiat termen istoric din doua motive. In primul rând pentru ca aceasta expresie este utilizata mai frecvent decât altele in textele antice si, cel mai important, ideograma care o reprezinta si care inseamna „a desena un model” se pare ca simbolizeaza un model antropomorf sau un individ cu pieptul tatuat.

Indiferent de aceste asocieri, in antichitate tatuajul era considerat de catre elita Dinastiei Han drept o practica barbara, rezervata minoritatilor etnice sau „strainilor”. Membrii Dinastiei Han se considerau singurii chinezi veritabili, toti ceilalti fiind considerati tribali primitivi care care isi taie, isi provoaca cicatrici sau isi tatueaza pielea cu semne permanente. In conceptia lor, daca nu erai Han, erai necivilizat si, poate, chiar considerat un dusman al statului. De exemplu, locuitorii din Wo, in Japonia, carora, in secolul al III-lea e.n., li s-a impus sa-si tatueze fetele si corpurile.

Un text antic, datat in secolul al treilea i.e.n., spunea: „Oamenii isi vor intoarce fata de la un stapân rau, agresiv si-l vor privi ca si cum ar fi tatuat, ca si cum ar fi dusmanul lor cel mai mare”. Textele mai târzii au aratat ca singura forma de tatuaj acceptata in societatea chineza era cea realizata ca forma de pedepsire pentru tâlharie, adulter sau ofense extrem de grave. De fapt, in secolele sase-sapte e.n., un text „Han shu” („Tratat de pedepsire”) relateaza ca erau vreo cinci sute de crime pedepsire prin tatuare. Termenul folosit in acel text este „mo zui” sau „crime de cerneala” si tatuajul purta deseori o semnificatie asemanatoare cu cea a exilului „asigurând ca persoana pângarita era indepartata cât se poate de implicarea sociala si populatia civilizata”.
Credintele religioase ale timpului considerau, de asemenea, ca tatuajul era imoral si negativ. Iar asta pentru ca principiile populare confucianiste descurajau in general orice modificare permanenta a corpului, pâna la conceptia ca trupul trebuie sa ramâna asa cum a fost dat de parinti. Câteva scoli sugerau, de asemenea, ca ideea budista a reincarnarii ar fi contribuit la traditia de a-si mentine corpul pur.
Conotatiile negative au continuat de-a lungul secolelor. Odata cu formarea Republicii Populare Chineze in 1949, Guvernul a impus politica „eradicarii superstitiilor” si a „schimbarii obiceiurilor si a transformarii traditiilor sociale”. Aceste legi au tintit 56 de minoritati etnice, iar pâna la urma, au dus la disparitia tatuarii in rândul acelor oameni care practicau „arta de nesters”, inclusiv populatia Li din Insula Hainan si Dulong din Yunnan.
Totusi, aceasta privire asupra tatuarii in China tribala nu este doar despre atitudinea oficiala asupra acestei practici. O explorare in istoria culturala a tatuarii in rândul populatiilor Li, Dulong sau a altor „straini tatuati”, si sa nu-i omitem nici pe locuitorii din Taiwan, arata ca practica tatuarii a avut impact asupra imaginatiei populare, fiind reflectata chiar prin cronicile chineze inca dinaintea secolului al saptelea. Considerati o popula]ie „neculturalizata” care isi tatua corpurile cu serpi si insecte, „oamenii din Taiwan” au facut lumina in multe aspecte privind tatuajele. Din pacate, practica tatuajelor in Taiwan a disparut in forma ei traditionala. Si, cu fiecare generatie, tatuarea va disparea si ea, odata cu cei mai in vârsta purtatori de tatuaje din China.

Astazi, Hainanul contemporan nu mai este teritoriul salbatic si misterios situat „in Coada Dragonului”. Tatuajele traditionale sunt acum purtate doar pe trupurile câtorva femei in vârsta din câteva sate. Totusi, prin aceste mici ramasite in timp, ne putem face o idee despre acest trecut de nesters, conturat nu doar dintr-o singura mâna, ci de mai multe generatii ale acestei practici culurale, ce odata, demult, conecta ritualul, mitul si natura din care s-a raspândit cultura tatuajelor Li.

Femeile Dulong din Yunnan

In zona de nord vest a Chinei, tatuarea faciala (baktuq-ru) era o practica foarte comuna in rândul populatiei Dulong (sau Drung) pâna la fondarea Republicii Populare Chineze. Tinerele femei erau tatuate inca din frageda adolescenta cu un model distinctiv, unic in regiunea natala.

Scopul acestor tatuaje este subiectul legendelor din acea regiune. Intâi, ele au fost considerate o metoda de intimidare a negustorilor de sclavi tibetani si a altor inamici care rapeau fecioarele din munti. Alte speculatii asupra acestui obicei era ca impiedica femeile Dulong sa fie atrase de impulsurile unui trai modern la oras, din cauza permanentei lor desfigurari. Un cercetator local din China povestea ca aceste semne marcau aparitia pubertatii si fiecare clan avea un model specific care functiona si ca un semn de identificare a membrilor. Oricare ar fi fost motivul lor, un recenzor chinez nota, in 2003, ca 65 de femei Dulong tatuate continuau sa traiasca in munti, in zonele izolate de lânga Tibet. O mare parte a regiunii, aflata la 4.000 de metri deasupra nivelului marii, era practic izolata de restul lumii sase luni pe an din cauza caderilor masive de zapada. Astazi, au ramas mai putin de 40 de femei Dulong tatuate si, probabil, cea mai tânara a fost tatuata la inceputul anilor 1960, restul având vârste intre 70 si 100 de ani. Guvernul chinez a interzis tatuarea Dulong definitiv in anul 1967.

Una din cele mai in vârsta femei, de 98 de ani, care avea un asemenea tatuaj, spunea ca nu-si aminteste de ce sau când a fost fata ei tatuata. Tot ce a putut marturisi a fost ca era cu alte doua fete din satul ei si „toate plângeam in agonie”.
Tatuajele puncti-liniare semanau cu un fluture al carui corp era desenat pe nas si ale carui antene se intindeau pâna pe frunte, cu aripile deschise pe restul fetei. Dupa ce se facea matrita, desenul era executat cu ace de bambus imuiate intr-o cerneala cenusie din carbune amestecat cu saliva si apa. Procesul de tatuare dura cam sapte-opt ore si femeilor li se impunea sa nu-si spele ranile timp de câteva zile pentru ca modelul sa ramâna intact. Plata varia de la un cos de pâine, o cantitate de alcool si chiar un cutit.
Unele femei Dulong povesteau ca au fost tatuate cu modelul fluturelui datorita frumusetii lui. Una dintre cele mai batrâne declara: „Imaginea fluturelui este asociata cu moartea in cultura Dulong. Sufletele mortilor se transforma in fluturi”.

Calatoria tatuajelor prin China

In decursul a 4.000 de ani de istorie, tatuarea a evoluat in forme variate pentru a conveni schimbarilor spirituale, personale si culturale de-a lungul timpului. Tatuarea reflecta ideile strabunilor, identitatea si religia si era centrul cosmologiei si a sensurilor vietii poporului care o practica.
Dar pentru cronicarii chinezi printre care si liderii care i se opuneau acestei practici, tatuarea reprezenta o amenintare. Pe de alta parte, faptul ca oamenii tatuati erau diferiti de lumea civilizata, dadea o conotatie negativa obiceiului tatuarii. Din pacate, odata ce aceste practici de nesters au disparut de pe fata pamântului, asa se va intâmpla si cu una din cele mai reprezentative forme de arta indigena chineza. Aceasta forma de arta nu numai ca exprima doar diversitatea valorilor culturale ale tarii dar si o mostenire artistica bogata ce merita pe deplin titlul de „comoara nationala”.

China Tatuaje disparute, care vor traii vesnic in istorie.

Tatuarea Li

Cultura si cosmologia Li nu erau inrudite doar cu traditiile muzicale. Ele erau si inscriptionate pe corp sub forma de tatuaje. Toate grupurile Li tatuau, iar practica era mai rapândita in rândul femeilor desi barbatii isi tatuau si ei trei inele albastre in jurul incheieturilor din motive medicale.

Când o femeie Li din tribul Basadung ajungea la vârsta de 13-14 ani, o femeie in vârsta, care nu era neaparat o ruda, o tatua intâi la baza gâtului, apoi pe fata si pe gât in decursul a patru-cinci zile. In urmatorii trei ani, erau insemnate bratele si picioarele ei. Tatuarea era intrerupta numai daca murea un membru al familiei fetei. Modelele erau trasate pe piele cu cerneala chinezeasca, apoi era folosit un ac pentru a impunge pielea, urmat de masajul pielii cu o mixtura din cenusa si apa exact pe rani. Si tribul Meifu a adopat practica Basadung in timp ce alte grupuri au creat tatuajul barbiei care se extindea in josul gâtului, in doua perechi de linii. Aceste perechi de linii continuau in josul cutiei toracice si deasupra pieptului, spre burta pâna la mijloc, unde deveneau circulare.
Tatuajele Li semnificau ca o femeie devenise buna de maritat si, in mod traditional, ritualul era insotit de o ceremonie laborioasa a pubertatii, in vazul tuturor.

Femeile Li  intervievate in anii 1930 spuneau ca tatuajele lor nu numai ca le faceau frumoase dar le asigurau recunoasterea de catre stramosi dupa moarte.
Uneltele de tatuat Li constau intr-un set de ace de rattan, fixate intr-o tija de bambus, care erau batute pe piele cu ajutorul unui aplicator din lemn. Pigmentul pentru tatuaje era extras din indigo natural (o planta specifica zonei). Iar modelele erau trasate pe piele inainte sa fie batute in epiderma de artistul tatuator care de obicei era femeie. Ranile se vindecau in câteva zile.
Modelele adoptate de femeile Li difera considerabil de la trib la trib, dupa tradiyiile fiecaruia. Se spune ca sunt desene luate din natura ca diverse plante, animale sau simboluri totemice ale clanurilor, transmise din generatie in generatie.
Intre membrii unor triburi Li se spune ca nu este potrivit pentru o femeie sa aiba mâinile tatuate pâna la casatorie. Tatuajele erau mai populare in rândul femeilor decât al barbatilor Li. Numai in anumite cazuri, barbatii isi tatuau in jurul incheieturii mâinii trei inele albastre, in scopuri medicale.
Daca o fata se marita cu un membru al unui alt grup, modelul de tatuaj folosit nu mai era cel al grupului din care facea parte, ci numai acela al clanului din care provenea sotul sau si pe care mirele il trimitea familiei tinerei inainte ca tatuarea sa aiba loc. Numerosi exploratori au mentionat in scrierile lor ca puteai citi prin tatuajele unei femei satul din care provine, statutul social si identitatea ei. Din tatuarea Li  le puteai afla informatii despre persoana tatuata si din vesmintele femeii.

Share Button

Be the first to comment

Leave a Reply