Tatuaje in Roma si Grecia antica

Tatuaje in Roma si Grecia antica

Daca pâna acum v-am povestit despre civilizatiile in care tatuajele erau considerate semne ale nobletii, ale divinitatilor sau ale rangului social, de data aceasta vom avea in fata o lume la fel de veche dar in care tatuajele au capatat semnificatii negative. Grecia si Roma antica au sadit radacinile unei noi conotatii pentru aceste semne.

In vremurile timpurii ale Greciei si Romei antice, tatuajele erau asociate numai barbarilor. Grecii au invatat tatuarea de la persani, dar au considerat-o injositoare pentru ca au considerat-o o modalitate prin care corpul, expresia perfectiunii umane, era pângarit. Asa ca, treptat, tatuarea a fost folosita pentru marcarea scalvilor si a criminalilor. Acestia erau astfel insemnati pe viata ca sa poata fi identificati in cazul in care vroiau sa scape. Cu acelasi rol concret, aceasta practica a insemnarii corpului pentru identificare a fost preluata de catre romani, in timp, de la greci.

Tatuarea sclavilor si criminalilor in Imperiul Roman

In tipul Imperiului Roman, sclavii exportati catre Asia aveau tatuat pe ei in principal cuvintele „Taxele platite”. Dar, in functie de gusturile artistice ale stapânilor, pe sclavi si prizonieri se regaseau si acronime, propozitii si poezii burlesti erau inscriptionate pe trupurile lor, toate ca semne de identificare dar si de disgratie. O fraza comuna gravata pe fruntile sclavilor romani era „Opreste-ma, sunt un fugar”. Totusi, tatuajele au crescut ca valoare simbolica, in lumea romana.

Daca, initial, ele au fost adoptate in armata imperiala, formata in cea mai mare parte din mercenari, pentru ca acestia sa poata fi identificati daca dezertau, cu timpul legiunile romane si fiecare armata a adoptat anumite simboluri pe care si le-au tatuat, tot pentru identificare, cei mai multi dintre soldati.

Conotatii etice

Numerosi autori greci si latini au mentionat, in scrierile lor, tatuarea ca pe un fel de pedeapsa. Platon (Grecia) credea ca indivizii vinovati de profanare ar fi trebuit tatuati si alungati din republica.
Suetoniu, celebru istoric roman, relateaza ca degeneratul si sadicul imparat roman Caligula se amuza prin a ordona, din capriciu, ca membrii curtii sale sa fie tatuati. Potrivit altui istoric, impartul grec Teophilus s-a razbunat pe doi calugari l-au criticat public poruncind sa li se tatueze pe frunti 11 versuri obscene in pentametru iambic. Cu toate acestea, exista si exceptii in ceea ce priveste conotatia sociala a tatuajelor.

Orfeu si tatuajele

Daca vi se pare ciudata o asemenea conexiune, ei bine, iata ca tatuajele au ramas in legendele grecilor. Peste 40 de vase datând din Grecia secolul al patrulea, descoperite in anii trecuti, aratau uciderea lui Orfeu, care, potrivit miturilor, nu se putea consola dupa moartea sotiei sale, Eurydice.

Cu timpul, Orfeu a inceput sa evite femeile si si-a intors atentiile amoroase catre barbatii tineri, pe care ii hipnotiza si ii seducea cu muzica lui. Insa logodnicele si nevestele trace ale acestora s-au razbunat taindu-l pe Orfeu in bucati cu o remarcabila varietate de „instrumente”, care includeau de la sabii, coase, lance, topoare cu doua taisuri pâna la frigarui, pistile si pietre. Potrivit mitului, femeile trace s-au tatuat intru comemorarea victoriei asupra lui Orfeu si s-a speculat ca aceste tatuaje serveau, de asemenea, pentru a le reaminti sotilor ce soarta ii asteapta daca se dovedesc necredinciosi lor.

Tatuajele militare

Soldatii romani ai lui Hadrian aveau „tatuaje militare”. Este un fapt putin cunoscut, totusi, se pare ca toti legionarii si unii dintre atasatii trupelor lui Hadrian ar fi avut câte un tatuaj. Faptul  fost dat publicitatii de catre Lindsay Allason-Jones, director al muzeului de Arheologie si expert in cultura romana din cadrul Muzeului de Antichitsti a Universitatii Newcastle. Dovada ei provine de la  scriitorul roman Vegetius, a carui Epitoma a stiintei Militare, scrisa in jurul secolului al patrulea, a ramas singura marturie intacta asupra practicilor militare romane.
Vegetius a relatat ca tinerii armatei romane nu ar trebui sa fie insemnati prin intepaturi cu simbolurile oficiale imediat ce au fost recrutati. Parerea lui era ca inainte ei ar fi trebuit testati cu minutiozitate si abia dupa ce treceau probele pentru o astfel de slujba ar fi meritat sa primeasca insemnele armatei. Cu toate acestea, Vegetius nu arata si care sunt aceste semne. Cercetatorii considera ca, probabil, ar fi fost vorba despre un vultur ori alt simbol al legiunii sau unitatii de care apartinea fiecare soldat.

Lindsay are si alte dovezi concrete ca legionarii ar fi suportat tatuajul pe mâini. Cea mai veche descriere cunoscuta a tehnicilor de tatuare impreuna cu formula tusului pentru tatuat se regaseste in „Medicae artis principes”, din secolul al saselea, scriere a doctorului roman Aetius. El este cel care a studiat tatuarea si a mers pâna la a identifica modalitatile de tatuare, compozitia cernelurilor folosite de soldatii romani si chiar indepartarea tatuajelor. Aetius a scris despre tatuaje: „Stigmele (vezi caseta) sunt semne facute pe fata sau pe alte parti ale corpului. Mai vedem astfel de semne si pe mâinile soldatilor. Pentru a face aceste semne, ei folosesc tusul fabricat dupa aceasta formula: lemn de accacia, indeosebi scoarta –  453 g, bronz corodat – 56g, 56g de fiere si vitriol – 28 g, amestecate bine si cernute. Bronzul corodat este pisat cu otet [i amestecat cu celelalte ingrediente pentru a face o pudra. Pudra este imbibata cu doua parti apa si o parte cu zeama de praz, amestecate bine”. Doctorul arata, apoi, modalitatea de tatuare. Aetius descrie ca, intâi, portiunea care urma sa fie tatuata era spalata cu zeama de praz, cunoscuta pentru proprietatile antiseptice. Apoi era desenat pe piele modelul, dupa forma caruia locul era intepat pâna la sânge. Dupa care tusul era frecat pe rana rezultata din intepaturi. Tatuajele in Roma nu sau raspandit atat de mult ca tatuajele triburilor.

CASETA:
Stigma
Cuvântul latin pentru tatuaj era „stigma”, in]elesul sau original fiind reflectat in dictionarele moderne. Printre definitiile cuvântului „stigma” se afla „o rana efectuata cu un instrument intepator”, „un semn distinctiv taiat in carnea unui sclav sau a unui criminal” si „un semn al caderii in disgratie”.

Indepartarea tatuajelor
Din cauza disgratiei asociata cu tauajele, ineinteles ca atât in Grecia cât si in Imperiul Roman doctorii au dezvoltat adevarate afaceri prin scoaterea tatuajelor. Tot Aetius este cel care a lasat si in acest sens retete in urma experimentelor sale. Iata ce a scris medicul: „Daca vrem sa indepartam tatuajele, trebuie sa facem mai multe pregatiri. Este o metoda care implica lamâia, ipsosul si carbonatul de sodiu. Dar mai este o metoda in care se foloseste piper, virnant (n. r. – planta medicinala cu proprietati antiinflamatorii, fototoxice si antispastie) si miere. Pentru aplicare, intâi trebuie curatat tatuajul cu azotat de potasiu, se unge cu rasina de stejar si se bandajeaza pentru cinci zile. In cea de-a sasea zi, se Inteapa tatuajul cu un ac, se sterge sângele cu un burete si se presara putina sare pe Intepaturi. Apoi, la un timp, se aplica cele mentionate mai sus si se leaga cu un bandaj de cânepa. Se lasa bandajul timp de cinci zile, iar in cea de-a sasea se aplica alifia cu o pana. Tatuajele sunt indepartate astfel in 20 de zile, fara iritatii si fara cicatrice”.
Multi medici greci si romani aveau si alte formule speciale pe care le foloseau. De exemplu excremente de porumbel amestecate cu otet si aplicate ca o cataplasma pentru timp foarte lung.

Uitate prin istorie, Tatuaje in Roma
Pe când crestinismul se raspândea prin Imperiul Roman, tatuarea sclavilor si a criminalilor era, treptat, abandonata. Imparatul roman Constantin, care a declarat crestinismul religia oficiala a imperiului, In anul 325 DC, a decretat ca un condamnat sa lupte ca gladiator sau sa munceasca In mine ar trebui tatuat pe picioare sau pe mâini, dar nu pe fata „care a fost formata in imaginea frumusetii divine, asa ca ar trebui pângarita cât de putin posibil”.
In anul 787 DC, Papa Hadrian I a interzis tatuarea de orice fel, iar papii care i-au urmat au continuat aceasta traditie. Acesta este motivul pentru care tatuarea a ramas, practic necunoscuta in lumea crestina pâna in secolul al XIX-lea.

Share Button

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


*