Tatuajele Americii de Nord

Tatuajele primelor natiuni ale Americii de Nord

Abordam din nou subiectul tatuajelor din America de Nord pentru ca este unul fascinant si inepuizabil. Traditiile vechilor triburi demonstreaza ca in aceasta zona este unul dintre leaganele artei tatuarii corpului. Iata câteva relatari ale exploratorilor din secolele trecute, martori la realizarea tatuajelor originale.
Daca cei mai multi savanti ai secolului XIX nu au aratat un mare interes asupra subiectului tatuajelor nord-americanilor nativi, secolele anterioare arata o adevarata fascinatie asupra ritualurilor pe care exploratorii si misionarii le-au intâlnit la populatiile autohtone. A. T. Sinclair a fost primul savant cercetaror al culturii nord-americane care a sintetizat informatiile din toata literatura vremii si a realizat pentru prima data o lucrare cu tema tatuajelor („Tatuarea indienilor americani”) care cuprindea tot ce se stia despre aceste obiceiuri in fiecare arie geografica a Americii de Nord.

Potrivit lui, exploratorii si misionarii francezi ai secolului al XVII-lea, care au calcat pentru prima data in estul Canadei, au lasat unele dintre cele mai interesante descrieri despre tatuajele practicate in America de Nord.
Gabriel Sagard-Theodat a scris despre tatuarea Huronilor, in 1615: „Ceea ce mi se pare cel mai ciudat si evidenta nebunie este ca Huronii, ca sa fie considerati curajosi si temuti de dusmanii lor, luau osul unei pasari sau al unui peste, il ascuieau ca pe o lama  si il foloseau sa-si graveze sau sa-si  decoreze corpurile prin multe intepaturi, cam asa cum am grava noi o farfurie de cupru cu un stilet. In timpul acestui proces, ei arata un curaj si o rabdare admirabile. Cu singuranta simt durerea, dar ramân nemiscati si muti, in timp ce prietenii lor indeparteaza sângele care le curge din incizii. Ulterior, ei freaca ranile cu o culoare neagra sau o pudra asa incât semnele gravate sa iasa in evidenta”.

Tot din secolul al XVII-lea, au ramas numeroase referiri la tatuajele populatiilor din America de Nord, scrise in rapoartele lor de catre misionarii iezuiti. Cele mai multe dintre aceste povestiri au fost trimise la Paris si adunate in volumele intitulate „Relatiile iezuite”. Misiunile iezuite erau imprastiate prin toata Canada, asa ca, având martori in numeroase zone si din multe triburi, s-a putut trage concluzia ca tatuarea era un obicei frecvent si practicat de aproape toate populatiile bastinase.
In 1653, Francois-J. Bressani a scris: „in scopul de a picta urme permanente pe ei insisi, ei (n.r. – batinasii) aveau de suportat dureri imense. Pentru tatuare, aveau nevoie de ace, sule ascutite sau ghimpi. Cu aceste instrumente ei intepau pielea trasând imagini de animale sau monstri, ca de exemplu vulturul, sarpele, dragonul si orice alt desen doreau. Ele erau gravate pe fata, gât, piept sau alte parti ale corpului. Apoi, in timp ce intepaturile care formau desenul erau proaspete si sângerau, ei aplicau carbune sau alta culoare neagra care se amesteca cu sângele si penetra rana. Imaginea devenea astfel imprimats si de nesters de pe piele. Obiceiul este atât de mult raspândit ca eu cred ca in multe dintre aceste triburi native ar fi imposibil sa gasesti singura persoana care sa nu fie insemnata astfel. Când aceasta operatiune este efectuata pe tot corpul, este foarte periculos, mai ales pe timp de vreme rea. Multi au murit dupa aceasta practica, fie ca rezultat al unor spasme pe care le produce durerea probabil, fie din alte motive. Nativii morti astfel erau considerati cu mândrie martiri dupa aceste obiceiuri bizare”.

Tatuarea nord-americana era deseori asociata cu practicile religioase sau magice. De asemenea, era folosita ca ritual simbolic in ceremoniile de trecere la pubertate.
Nici legendele despre tatuaje nu sunt mai prejos. De exemplu, indienii din tribul Soiux credeau ca dupa moarte spiritul unui razboinic incaleca fantoma unui cal si se indreapta catre calatoria sa spre „marile colibe” ale vietii de apoi. De-a lungul drumului, spiritul razboinicului va intâlni o femeie batrâna care-i blocheaza calea, cerându-i acestuia sa ii vada tatuajele. Daca acesta nu are astfel de insemne, ea il intorce din drum si il condamna sa se revina in lumea celor vii ca o fantoma ratacitoare.
Multe triburi practicau tatuarea terapeutica. In tribul Ojibwa erau tatuate tâmplele, fruntea si obrajii celor care sufereau de dureri de cap si de dinti, simptome despre care se credea ca erau cauzate de spirite malefice. Ceremonia de tatuare era acompaniata de cântece si dansuri cu rol de exorcizare si protectie.
Tatuarea era, de asemenea, folosita sn onoarea razboinicilor care s-au distins in lupta prin fapte vitejesti. Multi europeni au povestit despre folosirea tatujelor ca mod de a inregistra realizarile in razboi. In volumul „Relatiile iezuitilor” din 1663, era mentionat ca un sef de trib Iroquois cunoscut de catre francezi drept „Nero” avea pe coapse 60 de caractere tatuate, fiecare dintre ele simbolizând un dusman ucis de propria lui mâna.

 

Share Button

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


*